 |
 |
 |
 |
 |
|
Sansa Almanah |
Revista presei vrancene |
Saptamana vranceana |
Corespondeaza aici |
 |
MIERCURI 10:59
|
08.02.2012 Editorial
|
|
Tainul și licuriciul
Autor: D.G. | Articol citit de 670 ori | 0 comentarii
Florile din Olanda au ajuns, pînă la urmă în piețele românești. Așa cum știam, n-a existat nici o bacterie periculoasă în bulbul lalelelor. Oprirea la granițele românești a TIR-urilor cu flori olandeze a fost o reacție pe care o apreciez drept bărbătească față de șantajul la care ne supune Olanda în legătură cu votul negativ dat României pentru intrarea în spațiul Schengen. Am spus bărbătească și nu diplomatică. Desigur, România are nevoie de o diplomație serioasă pentru că situația devine de la o oră la alta mai complicată. Sînt deja persoane influente la nivelul global care atrag atenția că, dacă lucrurile merg pe aceleași trend, un al treilea război mondial devine, practic, inevitabil. Diplomația și situația internațională încordată nu sînt însă suficiente pentru ca românilor să li se taie și ultimii muguri de demnitate națională. Să fie foarte clar, decizia olandezilor este una pur politică. Olanda se pregătește de alegeri, iar euroscepticismul este un cal de bătaie în campania electorală din Țara Lalelelor. Pe de o parte, campania electorală necesită bani, iar exporatorii de flori sînt sponsori generoși ai unor politicieni. Umblîndu-le la afaceri, românii i-au cam deranjat pe unii. Pe de altă parte, guvernele românești s-au întrecut a ne vinde economia națională pe doi lei contra intrării în Europa. Năstase a dat Petrom-ul cu tot cu rezervele de petrol și a cumpărat celebrele fregate englezești la un preț exorbitant. Fregatele sînt realmente fier vechi, dar a plătit pentru ele cît pentru niște navete spațiale. C.D.R.-iști le-au dat francezilor, Romtelecomul grecilor și, ce-i drept, n-am avut prea multe probleme cu ei la momentul integrării. Acum a venit rîndul Olandei să-și ceară tainul. Băsescu în stilul său n-a vrut să-l mai dea. Nu sînt convins că a făcut bine, dar știm sigur că președintele crede sincer că Uniunea Europeană e o structură în agonie. El e cu "marele licurici" de peste Atlantic. Dacă a făcut o alegere inspirată vom afla mai devreme decît credem.
|
Click aici pentru toate articolele din categoria:
Editorial
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
|